Pe vremea cand eram elev parea o moda sa vizitezi Palatul Peles. Ultima data (si singura ocazia de avizita interiorul) a fost in timpul liceului. Intre timp am vizitat multe alte locuri din tara asta frumoasa (dar pacat ca e locuita) si am alergat multe maratoane.
Una dintre competitiile la care nu am ratat vreo editie este Maratonul Regal, desfasurat de regula in Bucuresti cu start si finish la Palatul Elisabeta. Cu ocazia a 100 de ani de regalitate in Romania, toate manifestarile legate de Ziua Regalitatii (10 Mai) au fost mutate la Sinaia, la Palatul Peles, inclusiv Maratonul Regal.
A fost o evadare interesanta si totodata primul maraton montan alergat in cursul saptamanii de lucru. M-am organizat cat de cat bine anul acesta. Somn putin, dar macar nu am ratat startul.
Am “demarat” greu, cursa incepand direct cu urcare pe aleile pietruite si serpuite. Dupa 2Km deja fierbeam. Am avut parte de un traseu solicitant, care te tinea in “priza”. Am incercat sa nu pierd contactul cu primii, in speranta ca lucrurile se vor schimba in bine. La finalul primei ture eram pe jumatate incalzit si pe jumatate epuizat. Am renuntat la rucsac si implicit la foita de ploaie. Imediat au venit primele picaturi (dar si ultimele). Rezistam temperaturii scazute, insa imi venea in minte ce se intamplase cu vremea la Moeciu cu doar 3 zile in urma (chiar daca nu am participat acolo).
Ploaia n-am mai venit, iar eu inca nu stiam ce se intampla cu mine. Ma misc si eu cum pot, iar deodata simt o stare de lesim, hai sa-i zic o ameteala. La PC-ul de la Telecabina Busteni consum cam tot ce cred ca intra in stomac, inclusiv un gel Activator Sponser pe care il agit in fata lui Lucian Clinciu.
Urmeaza o bucla si faina si grea. Merge bine urcarea, iar coborarea e chiar excelenta. Zbor. Incep sa ma interesez de cei din fata mea. Pierdusem foarte mult timp. Pe plat ma simt plin de energie. La ultimul PC, imi trag sufletul, fac o poza cu Ilie Rosu si “fug”. Am dat tot ce am putut pe ultimii 3-4 Km. Eram pe locul 4. Distanta fata de cel din fata mea scadea simtitor. Daca nu-l ajungeam pana se termina coborarea, stiam ca nu mai aveam sanse la Podium. Ajung la drumul pietruit (aflat in urcare) si il vad in fata mea. Cred ca mergea, pana sa ma vada. Mai incerc eu ceva, dar in zadar. Termin in 5h:19:55.
Un noua cursa frumoasa, dar cu ceva chinuri. Imi place “revenirea”, ador sa “recuperez”, dar parca m-as lipsi de starile de ameteala si cea de sfarseala. Am zabovit destul de putin dupa cursa. M-am reintalnit cu familia, avand in gand o pizza mare si un dus. Asa am si facut. Am revenit la Palatul Peles pentru Garden Party. Cel mai bine s-a simtit Pavel, iar am profitat de momentele de relaxare inainte de a porni inapoi spre casa!