Maratonul International Bucuresti 2015 – De la amator la “elita”

Dec 19, 15 • RunningNo CommentsRead More »

12115797_1658643144351552_1514997169308971747_nNoi alergatorii sunt intrebati frecvent “De ce sau pentru ce anume alergam?”. Raspunsurile sunt simple, insa uneori putem crea si adevarate povesti legate ce ceea ce simtim. Nu sunt intrebat decat foarte rar “de ce alerg la competitii”. De ce ar trebui un raspuns la intrebarea asta? Pentru ca sunt sunt treburi diferite. Cel mai important este faptul ca la un eveniment oficial ma consider cu adevarat sportiv, nu unul disciplinat, dar unul care lupta pana la capat, unul care nu renunta.

12074837_753046211467697_4831319822815842625_nIn cadrul Maratonului International Bucuresti 2015 m-am implinit un nou vis. Am participat pentru prima data la Campionatul National de Maraton (Seniori). In lista de participare in dreptul meu scria “Elita”, asa cum scria in in dreptul atletilor de performanta si mai ales in dreptul africanilor. Asadar eram in aceeasi oala cu ei. Nu am profitat insa si de avantajul de a ma pozitiona in prima linie la Start. Riscam chiar sa plec de la coada, daca nu gaseam o bresa in gardul de protectie. Poate ca era o bresa pentru “elite” mai timide, ca mine.

12116017_1658935244322342_3080272081650832149_nLuand parte la Campionatul National aveam dreptul sa ma consider cu adevarat sportiv. Oficial sunt chiar sportiv legitimat la CS Miscarea CFR. “Maratonul” a inceput pentru mine cu “vizita medicala” si a continuat cu “apelul” facut inaintea cursei.

Asa cum ma stiti, pregatirea pentru MIB am “incarcat-o” cu numeroase maratoane (4 numai in luna August) si 2 ultramaratoane in luna Septembrie. Psihic stateam chiar bine. In cursa de la Bucuresti greul l-au dus picioarele.

12088123_496727593833916_6787850401686543064_nToata luea se temea de faptul ca noul traseu includea mai multe urcari, dar nu stiam ce ne asteapta. Am luat start-ul cu mare avant si nu am banuit ca tocmai prima urcare (pe langa Palatul Parlamentului catre Piata Arsenalului) avea sa imi macine puterile. Inca din primul kilometru. Atmosfera de mare maraton de pe Calea Victoriei m-a facut din nou sa nu acord atentie ritmului. Totusi ceva se intampla. In aer, dar si cu mine. Si cu ceilalti. Inca din primii Km am simtit un disconfort, fara sa iau o masaura. De la Km 14 am simtit o senzatie de inceput de sfarseala. In plus, eram cumva “vanat” de grupul de “paceri” de 1h30 de la Semimaraton.

12115788_1658935437655656_3698061843452416925_nPe la Km 19 ma uitam cu jind la semimaratonisti cum se desprind de noi catre Finish. Urma o lupta intre puterea psihica si slabiciunea fizica. Mai concret, picioarele mi se inmuiasera, insa refuzam sa le fac voia. Zonele de stafete au reusit sa-mi aline putin chinul. Nu eram singurul care suferea.

In unele momente am simtit “singuratatea alergatorului de cursa lunga”, alteori am colectat stropi de energie de la oamenii de pe margine. Rand pe rand intalnirea alergatori (de valoare) resemnati, doborati de cursa.

Starea aceea de “inceput de sfarseala” a tinut cam 24 de Km. Ritmul avusese de suferit. Ma indepartam rapid de tinta mea (sub 3h05). Pana la urma era doar un reper. Intotdeauna cred in revenirea dupa momentele grele. S-a intamplat cu 4Km inainte de final. “Sfarseala” s-a transformat intr-o “iuteala” alimentat de indarjire. Crestea ritmul si castigam pozitii in clasament. Pe ultimii 1000m am alergat la un ritm de sub 4min/Km. Am avut parte si de o sustinere puternica pe ultima parte. Ii amintesc aici pe Iuliana Stroescu, Daniel Stroescu si Radu Milea.

12092189_904917129556459_765310000_nFinalul a fost ca o izbavire. O noua lupta, o noua poveste scrisa in acelasi timp de trup, suflet si spirit. Si gravata pe fata mea, dupa linia de Finish. Dupa multe maratoane spun ca putea fi mai bine. La MIB 2015 putea fi mai rau. Timp final: 3h11 si locul 25 in cadrul Campionatului National de Maraton (multi atleti au abandonat sau nu au facut apelul).

A fost abia a 4-a mea participare la proba de maraton (la Maratonul International Bucuresti), dar cifra cu adevarat importanta a fost alta. La MIB 2015 am terminat al 90-lea maraton.

Cum disciplina maxima mi-ar ingradi libertatea si placerea alergarii, nu-mi ramane decat sa depun mai mult suflet si sa am mai multa determinare la antrenamente, asa cum fac in fiecare cursa. In 2016 voi avea ocazia sa alerg si MPC si MIB (fiind la distanta de 1 saptamana unul de celalalt). Pana atunci urmeaza multe alte maratoane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *