Un maratonist invata ca pentru unele dorinte si vise tot ce trebuie sa faca este sa astepte momentul potrivit si cursa potrivita. La ROTTERDAM MARATON 2015 s-au realizat multe dintre tintele mele vechi, dar si cateva surprize frumoase.

Mi-am dorit sa ajung la Rotterdam inca din 2012. Aflasem despre publicul fantastic si extrem de numeros (de fapt, cifra de 1.000.000 de spectatori mi se parea incredibila) si despre treseul rapid. In plus, Olanda si poporul olandez imi erau foarte dragi. Am cunoscut cativa olandezi si in Romania, m-am inteles de minune cu ei. In 2008 am ajuns la CE de Fotbal din Elvetia (si Austria) chiar la meciul Romania – Olanda.

In Septembrie 2014, cu ocazia Maratonului de Plevna, l-am iscodit pe Pieter Wiesel despre cursa de la Rotterdam. M-am decis pe loc, mai ales ca si Pieter avea sa participe (el a locuit multi ani in orasul-port). Aveam sa fim un grup maricel de prieteni (olandezi, romani si nu numai), la Rotteram pe 12 Aprilie 2015.

Am ajuns in Olanda, venind din Germania (unde am poposit 2 zile). Cu ajutorul Jolandei Wiesel am fost gazduiti de niste oameni minunati (Mijke, Peter si baietii lor). Ne-au pus casa la dispozitie, ne-au ajutat cu transportul si mai ales mi-au confirmat simpatia mea uriasa pentru olandezi.

Personajul cheie pentru cele intamplate la Rotterdam, Jolanda, a facut aranjamentele pentru o “Pasta Dinner” in centrul orasului. Ajuns in Rotterdam sambata seara, dupa ce in acea dimineata facusem o vizita la Spitalul de Copii din Osnabruck (Germania), am trecut mai intai pe la zona de ridicare kituri si Expo. Era prima data cand vedeam la fiecare pas atleti in adevaratul sens al cuvantului. Am ajuns si la Pasta Dinner pentru a-i intalni pe ceilalti romani si a-i cunoste pe noii prieteni olandezi.

M-am bucurat sa aflu ca inclusiv Jolanda si gazda noastra, Mijke aveau sa alerge a 2-a zi (primul lor maraton). In dimineata cursei statia de metrou era asaltatata de maratonisti. Ma simteam in lumea mea. Mijke mi-a fost ghid.

Dupa ce, timp de 20 de minute, am cautat sa ajung la zona de depozitare bagaje, odata ajuns acolo am realizat ca nu am sticker-ul cu numarul. M-a salvat Razvan Staicu, care isi rezervase un apartament foarte aproape de zona Start/Finish. Pentru Start am fost plasat in sectorul C (asadar al 3-lea sector).

Si iata-ma cu cateva minute inainte de START-ul intr-o cursa pe care mi-am dorit-o atat de mult, dar mai ales intr-un maraton unde tinteam sa cobor, pentru prima data, sub pragul de 3 ore. Nu avusesem un program perfect de antrenament, dar il facusem asa cum am stiut eu mai bine. Trecusem si printr-o viroza care m-a speriat serios. Am recuperat bine in ultime 6 saptamani de pregatire, cu o puternica sustinere tehnica si morala din partea unui om deosebit, Stefan Oprina (aflat in SUA). Asadar, eram pregatit mai mult psihic, decat fizic, insa ma bazam si pe sustinerea publicului.

Am plecat cu cca 2 minute si jumtate, dupa Start-ul oficial (la Rotterdam Start-ul este dat cu “tunul”). Aproape 5KM am alergat mai mult pe margine sau facand slalom. Insa eram parte dintr-un maraton urias. Eram deja coplesit de  atmosfera; olandezii nu faceau vacarm, dar erau…peste tot. Trecerea pe Podul Erasmus a avut un farmec aparte. Dupa care…a inceput adevarata cursa de maraton. Nu as putea sa descriu prea bine locurile prin care am trecut. Stiu doar ca am vazut zeci de trupe (vocale sau instrumentale), le-am apalaut si uneori chiar am topait in fata lor, am trecut pe sub un pasaj unde erau minim 20 de bongo uriase care te asurzeau; am vazut zeci de steaguri care semanau cu drapelul Uruaguay-ului (desi cred ca era vorba despre un stindard local) si tot asa.

Spre jumatatea cursei vad un alergator st il Iron Man care semana din cap pana in picioare (inclusiv tricou visiniu) cu Razvan Staicu. “Hai Razvane!” nu are nici un efect. Inaintez si depasesc constant. Aveam sa aflu din rezultatele oficiale ca in prima jumatate am crescut ritmul treptat. Pe la jumatatea cursei vad inca o data un fizic de Ironman, un nou tricou visiniu. Il strig din nou pe Razvan Staicu. In prima secunda nimic, apoi chiar il recunosc pe cel care imi spunea de atatea or sa reduc numarul curselor pentru a creste performanta. Cu bucurie ma alatur lui Razvan. Avea un ritm care l-ar fi dus sub 3h! Opaa! Stai asa! Carevasazica, e posibil. Cca 5Km stau in preajma lui Razvan. Cred ca el se crucea la ruperile mele de ritm. E drept, cand intalneam o trupa de tobosari sau o simpla boxa o luam razna si iuteam pasul. La fel gandea (probabil) si un alergator olandez cu care m-am intersectat de foarte multe ori. Am mai intalnim un alt olandez (blond tanar si nelinistit). Desi la primul maraton, parea ca va reusi mult sub 3h.

Ma simteam destul de bine pe la Km 25. Razvan parea ca nu va creste ritmul. Spunea de fapt ca nu e in forma lui cea mai buna. Inainte sa ma desprind definitiv, imi striga: “Florin, asta e cursa ta”! Si m-am dus, ajutat de publicul fantastic. La fiecare curba imi luam inima in dinti si faceam semne spectatorilor sa ridice bratele. Acestia reactionau pe loc (spre uimirea mea). Uite-asa ma incarcam eu cu energie si pastram pasul alert.

Dupa Km 35 am intrat intr-un crang. Atmosfera placuta, racoare. Insa in ce priveste alergarea in sine treaba devenea serioasa. Simteam cum depun efort. Eram inca in grafic (din calculele mele de om care n-a fost niciodata frate cu matematica). Reintrat in oras, am realizat ca incepe o lupta. Inexplicabil, am simtit ca ceva ma incetineste. Nici acum n-as sti sa spun ce anume a fost. Pentru prima data incepeam sa fiu depasit constant. Deodata aud incurajari in limba romana: “Hai Ro Club Maraton!”. Era sotia lui Serban Damian. Ma relaxez cateva secunde. La Km 40 aveam 2h50. Inca era posibil. Incerc si reusesc sa iutesc pasul cca 1km. Nu mai sunt depasit. Ultimul Km pare a fi o zona cunoscuta. Incerc sa raman conectat la cursa. Nu prea reusesc. Deodata vad poarta de Finish. Nu realizez cat de departe e. Nu mai pot forta. Ceasul arata: 2h59 si careva secunde. Fie ce-o fi!. Nu reusesc sa sprintez. Nu ma chinui, dar nu am energie. Ma adun putin si…trec linia de Finish la MARATON ROTTERDAM 2015. Timpul: 2h59:46. Amin! Am reusit! Am terminat un maraton sub 3 ore.

Nu m-am putut bucura 100% pe moment. Insa in zilele ce au urmat am realizat ce frumos e sa-ti implinesti o dorinta. Dar mai frumos e drumul catre implinirea visului. Eram probabil afectat de faptul ca nu reusisem un timp mai bun, unul care sa nu-mi dea emotii. De fapt, cred ca nu inteleageam ce s-a intamplat in ultima parte a cursei. Aceeasi senzatie au avut-o si alti alergatori.

Imediat m-am regasit cu Victor Vlad (terminase cu un timp fantastic de 2h47). Apoi cu Pieter si Razvan. M-am regasit cu ei si cu toti ceilalti prieteni maratonisti acasa la Jolanda, cea care ne-a pregatit si un After Party. Din nou o atmosfera minunata. Am avut si ocazia sa ciocnim oua rosii (Multumim Andreea!). In seara acelei zilei am alergat inca 6Km la marginea orasului (in cartierul in care eram gazduiti), intr-o zona superba plina de canale si pasari (lebede, rate, gaste, starci etc).

A 2-a zi dupa maraton ne-am plimbat prin oras. Am iesit la o noua alergare. 8Km de data asta. Am incercat sa profit de vacanta si de zona frumoasa in care ne aflam. In ultima zi, inainte de plecarea spre aeroportul din Eindhoven, a venit randul Marianei sa alerge. Era prima ei alerga dupa aproape un an de zile de pauza.

Maraton Rotterdam a fost cel de-al 76-lea maraton. Pe 12 Aprilie am alergat un maraton de anvergura din europa, o cursa pe care mi-o doream mult, am realizat un nou record personal si cel mai important) am coborat sub timpul de 3h la o cursa de maraton.

Maratonul de la Rotterdam si toata experienta din Olanda vor avea un loc special in inima mea.