In urma cu 7 ani, in timpul unei vacante pe Coasta de Azur, mi-am petrecut cateva seri alergand pe faleza din Nisa, celebra Promenade-des-Anglais. Am ramas impresionat de numarul mare de alergatori si mai ales de locatia minunata pentru aceasta mica placere avietii numita alergare. Mi-am propus sa revin la Nisa, macar pentru o alergare pe Promenada. La vremea aceea Nisa nu avea un maraton. Dar incepand cu 2007 a luat fiinta Marathon des Alpes Maritimes Nices-Cannes. Am aflat de acest maraton abia anul trecut, insa era prea tarziu ca sa mai particip la Editia din 2011. M-am decis pe loc ca nu trebuie sa ratez Editia a VI-a, cea din 2012, si am stabilit deja o noua vacanta la Nisa. Un motiv mai presus de maraton era reintalnirea cu prietenii mei din Franta: Camelia si Dodo. Mai mult, afland de intentia mea, Dodo s-a decis sa alerge primul lui maraton chiar la Nisa.

Un an plin de competitii si alergari trece pe nesimtite. Un an de zile (poate si mai bine) m-am gandit la Maratonul Nice-Cannes, mai axact la atmosfera unui maraton mare cu peste 10.000 de participanti. Mai mult, alergarea unui maraton pe Coasta de Azur se anunta a fi o experienta unica, o realizare chiar (indiferent de rezultat). Dorinta mea a fost intarita si de interesul sau experienta altor aleragatori cu care am schimbat pareri (Horatiu Morar sau Hiroko Ogawa).

Cand ai in fata un maraton de anvergura si un traseu deosebit (pe malul marii, cu trecere prin 7 localitati) apare dilema: te bucuri de atmosfera si de traseu sau incerci sa obtii un timp cat mai bun? Un PB parea imposibil tinand cont de oboseala acumulata in numeroasele concursuri din 2012;  dar obstacolul cel mare era diferenta de nivel (cca 400m). In atmosfera maratonului am intrat, impreuna cu Dodo, cu 2 zile inainte de cursa, la Running Expo, dar nu inainte de a-mi implini mai vechea dorinta (de a face o noua alergare pe Premenade-des-Anglais). Cu o zi iainte de maraton am participat intr-o atmosfera plina de voie buna la P’tit Dej (evident, o noua alergare).

In dimineata concursului strazile Nisei (cel putin zona din apropierea Startului) erau pline de maratonisti. Ma simteam pe un taram al maratonistilor, in care parca nu mai conta nimic altceva. Dor tot acest taram era dominat de zambete si disciplina. Zona de Start s-a umplut pe nesimtite cu peste 8.000 de alergatori. La dorinta lui Dodo ne-am plasat in primele linii.

Startul maratonului Nice-Cannes avea sa insemne inceputul unei experiente unice, in felul sau. Pentru prima data de cand alerg maraton, am parcurs kilometrii intregi flancat de zeci de alergatori, fara sa mai observ peisajul din jur. Imi Parea ca ma aflu in mijlocul unei armate extrem de bine antrenate. Reducand putin ritmul urmaream acesti “soldati” cum treceau pe langa mine pe mai multe linii, incercand sa cucereasca rand pe rand “cetatile” aflate pe traseul maratonului. Insa lupta mea era alta. Nu am reusit sa ma incalzesc nici dupa 10 KM, iar picioarele deja ma dureau (ceea ce mi se intampla o data la 10 maratoane). Ma bucuram totusi la incurajarile francezilor si la atmosfera creata de trupele de instrumentisti. Traseul devenea din ce in ce mai interesant: cateva bucle, trecerea prin porturi vechi, traversarea unei citadele (Antibes), cateva urcari. De la jumatatea maratonul s-a simtit si diferenta de nivel, dar nu atat de grav cum imi inchipuiam. Energia spectatorilor si frumusetea locurilor imi dadeau energia necesara incat sa alerg destul de bine pe urcari. Iar la coborari ma simteam in lumea mea. Din loc in loc primeam incurajari: Allez Florent! sau Allez Florian!  (fiecare dupa cum reusea sa interpreteze numele Florin scris pe numarul de concurs). Ma simteam ca intre prieteni.

Se spune ca maratonul incepe dupa Km 30. Asa s-a intamplat si pentru mine la Marathon des Alpes Maritimes, dar in alt mod. Daca in primii 30 KM am tras din greu sa tin un ritm bun, in ultimii 12Km am simtit ca zbor. Activatorul de la Sponser mi-a alungat durerile si toata oboseala. Renascusem. Teoretic eram pe cale sa fac (fara sa-mi propun) un negative split, numai ca din cauza diferentei de nivel nu am reusit asta. Oricum, diferenta de timp fata de prima jumatate a fost doar de cateva zeci de secunde. Am reusit sa recuperez multe pozitii, depasind cel putin 200 de oameni pe ultimii 10 KM. Ultima parte a traseului era presarata cu alergatori epuizati.

Finalul a fost fabulos. Covor rosu pe ultimele sute de metri, sute de spectatori pe margine (am facut un zig zag, batand palma cu sustinatorii de pe ambele parti, asa cum face Kilian la UTMB), medalie superba, energizante si mici cadouri dupa Linia de Finish. Dodo terminase maratonul cu cca 40 de sec. inaintea mea. Excelenta performanta pentru primul lui maraton: 3h15:37. Din cate stiu, a fost primul dintre romani. Eu eram la finalul unei noi serii intense: 3 maratoane in 3 week-end-uri consecutive. Timpul scos la Nisa (3h:16:25) a fost unul neasteptat de bun.  E drept, vremea a fost perfecta pentru alergare.

Daca la Podgorica am alergat in tricou tricolor, in Franta am ales tricoul dedicat prietenilor de la Zitec.

Multumesc Dodo si Cami! Am avut parte de o mini vacanta deosebita si de un maraton minunat!