V-ati gandit vreodata cum e sa incepi o alergare pe intuneric, sa zburzi zi lumina si sa termini alergarea tot noaptea? Sincer nici eu. Aici nu e vorba de un vis sau de o dorinta, ci de o experienta care poate fi traita nu si inchipuita. Aceasta tranzitie intre noapte si zi si apoi iarasi noapte este posibila intr-o cursa de ultramaraton montan de peste 100Km. Iar eu am trait aceasta experienta la o competitie tare draga mie (CIUCAS X 3).

Pentru a 6-a participare din 6 posibile am ales proba de 105Km. A alergat de 4 ori maratonul din Muntii Ciucas, reusind sa trec peste limitele tintite de mine. Ca sa ma pot bucura in continuare de cursa foarte buna, de maraton, facuta in 2014 (4h24) am dat frau tentatiei de a alerga din nou ultramaratonul, in 2015. Aceasta tentatie, la mine, e ca vinul vechi. Daca ii rezist suficient de mult timp, ea se va transforma intr-o experienta frumoasa.

E drept, sunt mai degraba maratonist decat ultramaratonist, insa traseul de la CIUCAS X 3 se spune ca e alergabil, iar unii alergatori montan il considera plictisitor. Dar ce sa vezi? Eu m-am simtit excelent exact pe portiunile foarte lungi (de 10 sau chiar 25Km), portiuni fara variatii mari de altitudine.

Cunoscand zona, atmosfera si concursul destul de bine, lucrurile au fost clare si s-a invartit roata. Am plecat din Bucuresti alaturi de prietenii de la Zitec (Running Squad). Coleg de camera mi-a fost nimeni altul decat cel mai bun si cel mai vechi prieten, Alex Axon). La masa de Vineri seara mi-am facut curaj (pentru a 2-a zi) cu un pahar de vin si o bere. Din meniu n-au lipsit obisnuitii carnati uscati.

Pregatirea echipamentului de cursa si a proviziilor de hrana si hidratare face parte din ultramaraton in sine. Am realizat atunci ca, desi le platisem, am uitat gelurile si activatorul la Silviu Balan pe masuta. M-a ajutat Alex cu ceva geluri, batoane si 1 activator. Am dormit cca 4 ore, dar m-am odihnit bine. Poate prea bine, se pare. Setasem gresit alarma de trezire. Steateam linistit cand am realizat ca mai am doar 10 minute pana la Start, eu fiind inca in camera. Totul era pregatit, asa ca am alergat pana la Start. Inca 1 minut si am plecat in marea aventura.

Aceasta aventura a fost construita mai mult din senzatii si trairi. Intamplari spectaculoase nu au fost. Insa am simtit bucuria alergarii, a simplului fapt de a fi pe munte si mi-am condimentat cursa cu oameni minutati. Caci cum altfel ar putea sa fie ultramaratonistii sau sustinatorii ultramaratonistilor.

Am plecat din coada plutonului si primii km au fost de jogging. Mi-am propus si am reusit sa ajung si sa depasesc alti concurenti treptat. La Km 70 inca faceam asta. De acolo s-a sudat un grup de 3 alergatori, la care s-au mai lipit alte cunostinte de pe traseu.

In primii 7-8 Km am baut apa cat pentru jumatate de cursa. Motivul l-am descifrat cam tarziu. Era vorba de vinul si berea consumate cu atat placere cu o seara inainte. Poate ca din acest motiv am si dormit bine. Pe traseu mi-a crescut motivatia intalnind prieteni alergatori (aici erau voluntari). La Cabana Ciucas ne astepta o masa intinsa ca la Craciun. Cu de toate! Pentru prima oara in cele 6 editii m-am bucurat cu adevarat de urcarea pe Varful Ciucas. In rest, pe coborari, inanite si dupa varf mi-am facut damblaua. Am alergat in voie.

La unul dintre puncte de alimentare am fost surprins sa gasesc…branza. A picat la fix. Apoi am realizat ca PC-ul era chiar intr-o stana. In primii 70 de km am incercat (si am reusit) sa mananc din alergare. Mai mult ca experiment. A fost chiar bine. Atat de bine, incat la Maneciu abia de am mancat jumtate de supa. Eram ghiftuit. Ca urmare, pe urcare ce a urmat am simtit ca port un sac in spinare.

Ca tot vorbeam de dambla, la coborarea spre Maneciu am ratat traseul de 4-5 ori. Noroc cu alergatorul din spatele meu. Inca 1-2 tentative si m-ar fi luat la bataie. Dupa baraj, am avut perioade de alergare solitara. Mi-a prins bine. In  zari mai vedeam cate un alergator. Pe la Km 70 a fost momentul potrivit sa intru intrun grup cu care sa atacam partea finala a cursei. Singur in noapte si prin ceata n-ar mai fi insemnat nimic bun pentru mine. Am alergat si am povestit cu Claudiu si Dan 20-25Km. Marcajul lipsea din loc in loc.

Am ajuns in cale afara de bine dispusi la penultimul PC. Urcarea spre Zaganu-Gropsoarele a parut ca durea o zi intreaga. Pamant moale si bezna. Cele 2 frontale nu mi-au fost de mare folos. M-a ajutat enorm de mult Claudiu. In multe situatii a raman alaturi de mine sa ma ghideze, in timp ce eu executam cazaturi precum bebelusii. In rastimpul asta alti 3 alergatori s-au lipit de grup. Am bifat chiar si o mica ratacire. Deja coboram spre Muntele Rosu. Timta noastra era una psihologica. Sa terminam cursa pana la miezul noptii, adica sub 18 ore.

Abia la PC-ul de Muntele Rosu mi-am schimbat bateriile la frontala. La un  moment dat Dan Surducan (care s-a alaturat grupului pe la Km 97) intreaba grupul: “Mai baieti, dar Florin cela din Bucuresti, cu care m-am tot intrecut eu pe zi, l-ati vazut?”. Eu eram chiar langa el, aruncandu-i lumina frontalei in ochi. El ne ajunsese pe Zaganu, din cauza cetii nu deslusisem foarte bine fetele. Am fost cazamarzi de alergare kilometrii buni in prima parte a cursei. Era si pacat sa nu terminam impreuna.

Ultimii 5 Km au fost un fel de alergare de revenire. Am traversat Soseaua Nationala in voie. Faceam planuri pentru Finish. Amintindu-mi finalul de poveste din 2012 (pima mea participare la proba de Ultramaraton la Ciucas), am chemat prietenii de la Zitec, in frunte cu Alex Axon, sa ne intampine. Pe linia dreapta de la final, o bucata de asfalt de cca 500m, in coborare, am ocupat soseaua. Tineam mainile ridicate si urlam ca si cum am fi terminat o expeditie in jurul lumii. O trupa de 6 oameni, finisheri de ultramaraton. Alaturi de mine au fost: Claudiu Dumitras, Daniel Tabirca, Samuel Tatu, Constatin Lucutar si Dan Surducan. Multumesc baieti pentru tot ajutorul din timpul cursei!

La Finish cca 40 de oameni ne asteptau cu muzica si urale. Vacarm. Nebunie. Senzatie. Am avut parte de un final de cursa memorabil. Inca o data, sfarsitul cursei m-a prins intr-o stare incredibil de relaxata. Euforia. Adrenalina. Prietenii de la Zitec m-au primit ca pe un “star” al ultramaratonului mondial. Dupa 15 minute m-a luat frigul. Alex avea totul pregatit. Am mai impartasit din bucuria cursei inca jumtate de ora. Am revenit la zona de Finish. Nu toti participantii erau veseli si bine dispusi.

Fara sa bravez, mi-am dorit si s-a intamplat ca acest ultramaraton sa fie o alergare de placere, fara tinte marete. Un antrenament mai lung. O evadare in natura. Nu m-am resimtit dupa cursa si eram deja pregatit pentru urmatorul ultramaraton (programat la doar o saptamana distanta).

Ne vom revedea si anii viitor in Ciucas, la maraton sau ultramaron!