In afara de antrenament si multele detalii marunte, cursa unui alergator de sosea este influentata de vreme si de traseu. De cele mai multe ori punem un rezultat (bun sau slab) realizat la cursele de semimaraton si maraton pe seama conditiilor meteo (caldura caniculara, racoare, frig, ploaie, vant etc). Si in mare masura asa este. Apoi intervine si diferenta de nivel. Unele cursele de asfalt au diferenta mare de nivel (Tusnad Marathon – 23Km – 600D+).
Daca vorbim de cursele clasice de plat (cu diferenta nesemficativa), in conditii de vreme buna sau rea, timpul final obtinut de semimaratonisti, respectiv maratonisti este influentat si de structura sau design-ul traseului (daca pot spune asa). Ma refer la numarul de viraje, curbe, intoarceri, la lungimea liniilor drepte de pe traseu. Un traseu ideal este acela care nu are nicei prea multe lunii drepte. Nici prea putine, nici prea multe viraje si intoarceri, nici prea putine, liniile drepte nu sunt nici prea lungi, nici prea scurte. Un exmplu de traseu echilibrat si “runner friendly” este traseul Maratonului International Cluj 2013 (si nu am pus la socoteala Startul, Finish-ul si trecerea prin Stadion – Cluj Arena). Asadar e cam in viata: echilibrul e cheia.
Liniile drepte si virajele despre care vorbesc influenteaza atat starea fizica, cat si pe cea psihica. Cat de motivanta poate fi o linia dreapta (mai ales in conditii de canicula sau vant puternic) care pare ca nu se mai termina? Pe de alta parte, de cate ori ati considerat un nou inceput de cursa momentul cand ati facut o intoarecere? Nu v-a crescut putin moralul? Nu ati simtit ca va revine energia sau ati simtit picioarele mai usoare? Dupa o linie dreapta prea lunga (si fara peisaje sau arhitectura spectaculoase) si mintea si corpul se plictisesc si scade ritmul, crescand tentatia de a renunta. Astfel de linii dreptate (daunatoare fizicului si moralului) am intalnit pe traseul MIB 2012 si si al SemiMaratonului International Bucuresti 2013.
Unii organizatori nu dispun de posibilitatea de a “jongla” pe traseu cu viraje, bucle mari sau mici. Au optiunea de a scoate traseul in afara orasului sau de a face mai multe ture. La Semimaratonul Sfantu Gheorghe traseul consta in 6 ture de 3,5Km. Pe un traseu aparent obositor, realitatea este ca semimaratonistii au o linie dreapta de cca 1Km de parcurs in ambele sensuri, intoarceri si o semi-bucla la unul din capete (parcursa evident de 6 ori). Asadar sunt suficiente linii drepte, rezonabile ca lungime, iar semi-bucla este destul de foarte binevenita inainte de intrarea intr-o noua tura. In plus, sustinatorii se grupeaza in mare parte la zona de final a fiecarei ture si chiar pe parcurs.
Pentru atletii de elita cel mai mult conteaza pregatirea. Indiferent de conditiile meteo si de profilul traseului diferenta se face dupa cat de bine s-a antrenat atletul. La amatori lucrurile stau altfel. Antrenamentele specifice sunt mai mult pentru diversitate. De cele mei multe ori ne facem singuri traseul dupa cum ne permite timpul sau starea de moment. Aceste alergari nu sunt nici “prea…”, nici “foarte…”. Sunt placute.
Cu conditiile meteo se mai poate “lupta”, dar un traseu dezechilibrat este ca o piatra de moara pentru maratonist, in special in a 2-a parte a cursei de Semimaraton si Maraton. Pe distante mai scurte (5K, 10Km etc) structura traseului influenteaza performanta alergatorului in masura mult mai mica.
Simon, ai abordat o tema inedita si interesanta.
Sunt de acord, in principiu, cu toate punctele de vedere exprimate de tine.
Daca e sa ne referim la traseul (semi)-maratonului Bucuresti, caci pe acesta cred ca l-ai avut in primul rind in vedere, desigur ca s-ar putea gasi un nou traseu, intr-un circuit mai scurt, care sa fie parcurs mai rapid. De fapt, a si fost un astfel de traseu la primele editii. Contraargumentele atunci au fost panta de la Marriot si, pentru multi, tocmai faptul ca trebuia sa alergi traseul de 2-4 ori, ceea ce e totusi monoton.
Asadar, niciuna dintre variante nu pare sa fie perfecta. In plus, un traseu cu o bucla mai lunga iti permite o mai buna distributie a unui numar mai mare de oameni.
Asadar, subiectul ramine nerezolvat….
Marian
Multumesc Marian. Mi-ai dat o noua idee. Ce e mai monoton? O linie dreapta nesfarsita sau repetarea aceluiasi traseu de mai multe ori?
Pe de alta parte, ideea mea de baza era ca pentru viitor organizatorii sa incerce sa aiba trasee echilibrate. Pentru fizic si psihic. Ce-ar fi daca un astfel de traseu ar trece prin centrul vechi? Ar fi nebunie. La Bratislava e asa. E demential. Zig zag, strazi scurte si inguste, turisti la greu.