Gerar 2016 – Sase din sase si final de poveste

Feb 6, 16 • Concurs4 CommentsRead More »

Cursa_C“Sase, vine…”! Acesta este titlul numarului special al revistei Alerg, numar deducat celei de-a VI-a editie a Semimaratonului Gerar.

Desi nu e vorba de un maraton, am participat la toate editiile. Pentru mine Gerar-ul, dupa 6 participari consecutive, inseamna o poveste cu “inceput, cuprins si sfarsit”. Nu, nu voi renunta sa alerg la Gerar. Este totusi competitia cea mai apropiata (ca loc de desfasurare – Politehnica) de zona in care locuiesc (Chiajna).

Am participat pentru intaia oara la Gerar pe vremea cand nu incepusem sa alerg cu adevarat. Cel mai probabil am alergat in tricou de bumbac si hanorac, iar in picioare aveam niste pantofi sport dar de strada. Nu m-am priceput sa  formez o echipa, asa ca am participat la crosul de 3,6Km. O prima alergare pe gheata si pe frig, cu o clasare rezonabila (in jur de locul 25). Acesta fost inceputul!

Cursa_AAu urmat 4 participari consecutive la proba de Semimaraton (de 3 ori la Masculin si o data la Mixt). Mereu acelasi rezultat. Am terminat de 4 ori pe Locul 4. Cine se mai poate mandri cu asa “realizare”? Experiente deosebite, dar si ceva frustari.

In 2016 am schimbat planul. Am incercat pentru prima data proba de 10.8 Km. Pana la urma 10Km este o distanta pe care ma simt la fel de bine ca la maraton; reprezinta un fel de “sprint” al maratonistilor. Intre timp schimbasem si categoria (35+).

Eram destul de motivat si eliberat de tensiunea pe care o simteam de regula la proba pe echipe. Multumesc organizatorilor pentru ora de Start (12:30). Eu inca dormeam cand cei de la Semimaraton Masculin terminau cursa. Inainte de concurs am aflat ca la Start se va afla si Ciprian Balanescu. Asta mi-a dat si mai mare avant. Pur si simplu imi place sa-l vad pregatindu-se de cursa si in cursa efectiv.

12647443_1010019839070631_1962176041153229760_nDe teama sa nu ma supraincalzesc m-am echipat destul de golas. A trebuit sa suport vantul inainte de cursa si in prima tura, dar am facut o alegere buna. Start-ul s-a dat destul de brusc. Multi alergatori au fost luati prin surprindere. Evident, si eu. In prima tura am reusit sa ma tin aproape de grupul fruntas, avand senzatia ca ritmul e destul de lejer. Dupa 2 minute Ciprian a disparut din vizorul tuturor.

Desi turele 2 si 3 au fost mai lente, efortul depus a fost urias. Frigul si vantul au amplificat senzatia de “greu”. Cu toate acestea ma simteam in putere. Am recuperat 2 pozitii dupa prima si a 2-a tura. Am alergat aproape 1 tura alaturi de Florin Totalca. M-am desprins usor-usor si am mentinut distanta spre final.

Am terminat cursa de 10.8Km pe Locul 5 la Open si Locul 1 la categoria 35+. Robert Boroi mi-a facut un super compliment: “Ai dominat categoria!”. Timpul final a fost 40:44, pace-ul fiind cel care m-a surprins cu adevarat: 3:46 /Km. E adevarat, traseul a fost lipsit de zapada sau gheata anul acesta. Am reusit sa profit din plin de conditiile care ma avantajeaza: distata (in primul rand), temperatura scazuta, asfalt ud.

12647185_1010019939070621_5048635481189218676_nA fost o poveste cu “happy end-ing”. Au fost “sase din sase”. La Premiere s-a intamplat ca, dintre toti, sa urc ultimul pe Podium. Chiar ca a semanat cu un final de poveste. O senzatie placuta si sporita de aplauzele si incurajarile prietenilor alergatori. Multumesc tuturor!

In 2017 e posibil sa revin la proba de semimaraton. Va fi deja alta poveste atunci.

4 Responses to Gerar 2016 – Sase din sase si final de poveste

  1. Eugen Zecheru says:

    Felicitari! a fost o placere sa te vad in cursa cum te ai miscat…mi s a parut ca ai dus o strategic bine 🙂

    • Florin Simion says:

      Multumesc!
      Da, a fost o cursa destul de reusita daca stau bine si ma gandesc. Mi-ai iesit pasentele ca sa zic asa. A fost interesant sa recuperez cateva pozitii, sa stau 1 tura alaturi de Florin Totalca si sa maresc putin ritmul in ultima tura. Mi-ar fi placut sa fiu mai aproape de cineva din fata ca sa am un Finish si mai in forta. Nefiind presat n-am mai fortat pe ultimul Km. Recunosc ca am avut parte de sustinere. Mi-am auzit numele strigat pe toata durata cursei. E ceva fantastic. Nu vedeam mare lucru in jur, dar “auzeam” si “resimteam” incurajarile cu toata fiinta, daca pot sa spun asa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *