In week-end-ul 12-13 Februarie am participat la EKEBERG BACKYARD ULTRA (Ed. 2) in Oslo.

Concursul a fost organizat de Jon Asphjell, campionul si detinatorul recordului Norvegiei (62 de ore). S-a alergat pe gheata, pe stradute abrupte si pe langa terenuri de sport. Diferenta de nivel – 95m.

Au fost mai multe natiuni reprezentate, dar am fost singurul venit special din alta tara pentru concurs. Organizatorul a apreciat prezenta mea si mi-a acordat multa atentie si grija, ceea ce m-a motivat suplimentar. Chiar si-a a tinut sa alerge cu mine o tura. M-a bucurat si ii sunt recunoscator.

Nu credeam efectiv ca pot alerga mai mult de 25 de ore pe acel traseu complicat, care ingheta si se dezgheta la interval de cateva ore. Sau ca pot castiga cursa In fata localnicilor care pareau si chiar erau extrem de puternici. Si relaxati. Aveam impresia ca unii dintre ei pot da ture in continuu fara sa arate urme de oboseala sau durere.

Tot ei au apreciat determinarea si rezistenta mea. Desi parea fiecare cu treaba lui au fost destul de comunicativi. Toti vorbeau o engleza impecabila.

Tinta principala a fost sa ating 24 de ore intr-o cursa de “backyard ultra” in afara Romaniei, la 5-a incercare. Speram in cel mai bun caz la 28 de ore, ceea ce ar fi reprezentat a 3-a cea mai buna performanta a mea.

Tura 28 a fost ceea mai grea. Simteam lipsa somnului, iar agitatia din oras (Duminica la pranz) ma obosea si mai mult, desi primeam si incurajari pe traseu.

Ultimii doi alergatori in afara de mine au fost foarte puternici, dar au renuntat mai mult din motive personale. Desi ma durea tot corpul, la ultima tura (29) am regasit putina energie intrucat trebuia doar sa o termin in timp util.

Alergatoarea de pe locul 2 s-a oprit dupa tura 28, realizand ca eu nu voi ceda a renuntat, cu toate ca se afla la doar trei ore de recordul norvegian la feminin. A fost in acea pauza o mica lupta psihologica, putin ciudata. Eu eram cam sfarsit fizic. Abia puteam vorbi. Suferisem mult in tura tocmai incheiata. Afland intentia ei de a renunta efectiv am simtit un boom de energie in tot corpul.

Am castigat EKEBERG BACKARD ULTRA cu 29 de ore. A fost a 3-a cursa in care am devenit LAST MAN STANDING, prima data peste 24 de ore in calitate de castigator. Nu stiu daca am fost cel mai puternic, ci probabil cel mai incapatanat si oarecum norocos. As fi fost bucuros si cu rolul de Assist.


La Ekeberg, in calitate de “cel mai bun baiat”, am primit ca premiu o pereche de incaltari Altra. Adevarul este ca in aceasta cursa efectiv am ruinat vechea mea pereche de trail (Adidas Kanadia). Am primit chiar si medalie de participare, ceea ce se intampla foarte rar la un backyard ultra, dar conteaza atat de mult ca amintire.

Armele mele au fost prezenta si efortul sotiei mele, care mi-a oferit suport, incredere si liniste. Si nu m-ar fi lasat oricum sa renunt prea usor. Stabilisem impreuna sa ma trimita “la plimbare” inca o tura in momentul cand oi dori sarenunt.

Fizic am rezistat mult mai bine decat ma asteptam. M-am concentrat pe traseu, incercand sa nu alunec pe gheatasau sa ratez virajele. Nu am mai avut timp de ganduri aiurea si de calcule. Am fost mai relaxat si am pus mai putina presiune pe mine. Nu am mai fost dominat acea stare de agitatie care ma consuma de obicei, iar pe cei din jur ii enerveaza.

Mi-a placut si locatia concursului, un complex cu terenuri de tenis. Am avut la dispozitie o incinta cocheta, cam neincapatoare la inceput, dar plina de caldura fizica si sufleteasca. Jon chiar a facut efortul sa imi gaseasca un mic spatiu destinat doar mie, unde sa ma desfasor.

Fiecare start era o mica provocare, intrucat trebuia sa coboram cateva drepte foarte inalte. Fara sa ne dam seama faceam un mic stretching. La inceput de tura aveam nevoie de cateva secunde sau minute pentru a ma incalzi si a-mi calibra alergarea.

Fiind o tara si un oras nou pentru mine mi-am ocupat timpul observand cum se desfasoara viata localinicilor. Traseul trecea si printr-o zona plina cu terenuri de fotbal, unde jucau inclusiv echipe de fete. M-am minunat vazand oameni pe schiuri pe strada efectiv. Am remarcat ca mai toata lumea facea miscare.

Per total fost a 9-a competitie de backyard ultra, toate fiind terminate in Top 3. Obiectivul final era sa am minim 10 curse in care sa termin printre ultimii 3 (intre timp am reusit si acest obiectiv). In continuare imi dorescdoua lucruri: 1. sa incerc un nou record personal intr-o companie puternica, unde nu e musai sa castig si nici chiar sa termin printre “ultiumii trei”. 2. sa participi la acele curse de “backyard unde sunt dorit” si sa ma simt bine. Spiritul competitiv si lupta cu limitele personale se vor activa din mers.