Am asteptat cu interes editia a IV-a a Eco Marathon – 11 mai 2013. Nu pentru a alerga inca o data traseul de maraton, ci pentru a-mi testa puterile (mai exact viteza) la Cros, pe cei 14Km din Bucla 1.

Eco Marathon este o marca de succes, 0 competitie care indeplineste, prin inspiratia si inteligenta organizatorilor (3 bucle, perioada, locatie potrivita pentru concurenti din toata tara), dar si prin context (zona frumoasa) conditiile unui maraton care poate atrage foarte multi alergatori. Nici participantul nu merge la risc. Va fi multumit si bucuros de ce a trait la Moeciu. Dar lipseste elementul surpriza, salbaticia si dificultatea altor trasee. Pe mine unul cele 3 bucle ma fac sa ma simt bine, dar nu ma inspira, nu ma ajuta sa evoluez in ce priveste spiritul alergarii. Dar vin pentru ca pur si simplu nu pot sta deoparte. Iar printre sutele de alergatori aflati la prima alergare montana sau la primul maraton sunt si multi prieteni vechi care au nevoie de sustinere.

Simt si eu atmosfera deosebita de prietenie (valabila si la un eveniment de 60 de oameni si la unul cu 1000 de inscrisi) si calitatea serviciilor oferite, dar nu simt dragostea si feeria de care se face atat uz.  Ca o metafora, dragostea vine de la mama pentru copil. Dragostea de mama nu inseamna numai haine curate si toate poftele facute. Inseamna si caldura si apropiere. Am simtit 3 ani la rand o bariera de comunicare, pe principiul “S-a rezolvat! nu se poate!”.  Asta e doar o parte a povestii. E adevarat totusi ca prin rigoare, strictete si seriozitate nivelul de organizare este foarte ridicat si asta ajuta la modul general miscarea maratonistica din Romania. Spun asta dupa ce anul acesta chiar eu am incurcat organizatorii, intr-un anumit aspect. Imi cer scuze!

La 1 zi dupa Maratonul Regal am alergat Eco-Cros-ul in 1h15min47sec (Locul 20 din 531 de participanti). Nu a fost cel mai bun moment sa-mi testez viteza pe munte, dar oboseala maratonului din ziua anterioara am resimtit-o doar pe prima urcare. Mi-a placut tarcul de la final unde minute bune rameau foarte multi alergatori.

Dar gata distractia! M-am pregatit din nou de drum, in asteptarea bunilor prieteni Alex si Adriana (aflati la primul maraton). In urma lor si a multor tovarasi alergatori am plecat cu gandul sa parcurg si Bucla 2. Povestile si momentele petrecute alaturi de toti acestia, peisajele deosebite si alergarea in voie (fara presiunea competitiei) mi-au facut ziua si mai frumoasa (de neuitat chiar). Si pentru ca m-am simtit asa bine am continuat si pe Bucla 3 dupa o pauza de 2o-30min. Poze multe, incurajari, urcari in forta, alergare lejera, pauze dese. La o distanta de 3-4 ani am vazut cum e acolo “in spate”, cum e sa tragi din greu doar sa termini cursa si sa spui la final “Am reusit!”.

Un test de viteza, un antrenament nesperat, bucuria de a sustine, poze faine, prieteni fericiti dupa primul lor maraton, aglomeratie mare de super-alergatori pe metru patrat, multa culoare.