Dupa 2 editii de Marathon 7500 in care am concurat la categoria Masculin mi-am propus sa incerc si varianta Mixt. Dupa regula stabilita tot in 2012 (sa alerg 1 an proba scurta, iar urmatorul an proba lunga), pentru Marathon 7500 Editia a V-a m-am inscris la proba Hobby. Eu si Alexandra Gradinariu vom forma echipa Time Trial Running.
M-am bucurat sa “vad” entuziasmul ei si spiritul de luptatoare. Nu am facut ture de recunoastere pe munte, insa ne-am motivat reciproc de la momentul formarii echipei si pana acum. Am avut insa “experiente” comune. La Maratonul International Cluj am alergat cca 3Km impreuna. Asta pentru a crea spiritul de echipa.
Am luat drept antrenament participarea la Cozia Mountain Run 2013 – Traseul Stanisoara 21Km. Amandoi ne-am simtit bine si am alergat asa cum ne doream (atat ca timp cat si ca pozitii in clasament). Astfel ne-a crescut si mai mult increderea pentru cursa de 45Km si 3200D+ din Muntii Bucegi.
Speram intr-un rezultat bun, dar mai mult ca orice ne dorim o experienta frumoasa, fara incidente si sa ne putem bucura de natura.