DANTE’s HELL BACKYARD ULTRA 2021 – 23 de “cercuri” in “infernul” de la Suruceni si din nou “assist

Eyes ClosedPrima mea calatorie in Republica Moldova nu putea fi decat una speciala. Nu puteam rata ocazia sa trec pentru prima oara Prutul si sa nu alerg. Iar competia la care am participat a fost in sina una speciala. 23 Octombrie 2021 am participat la DANTE’s HELL BACKYARD ULTRA (Suruceni) (Editia a III-a).
Mi-am dorit o competitie tip “Last man standing” in aceasta toamna si ma bucur ca baietii de la Run Moldova au reusit sa organizeze acest eveniment, pentru care eu m-am setat inca cu mult timp inainte ca inscrierile sa inceapa. Era de altfel si o varianta mult mai la indemana decat oricare alta.
Am mers la Suruceni alaturi de ultramaratonistul brailean Costel Margarit, care mi-a fost si “echipa de suport” dupa ce s-a oprit din alergarea lui. Pentru noi, aventurade peste Prut, a inclus si drumul in sine catre Suruceni. Am ajuns in zona de concurs vineri noapte, in jur de ora 2:00. Am instalat cortul si am dormit in fata Manastirii Suruceni. Am dormit mai putin de 5 ore, insa am fost surprins in mod placut de vizita lui Sergiu Ipatii (nu ne cunosteam inca personal), care a avut grija sa ne informeze ca startul era putin mai departe.
Necunoscand traseul, dar tinand cont de diferenta de nivel (180 m in cei 6.7Km ai “cercului”) ma asteptam la un ultramaraton extrem de greu. A fost chiar mai dificil decat imi inchipuiam, dar am constientizat acest fapt abia in ultima tura, atunci cand deja stiam ca nu voi mai continua concursul. Practic in aceasta ultima ora alergata m-am trezit la realitate. In rest a fost ca si cum as fi alergat cu ochii inchisi (asa cum sugereaza si poza).
Am reusit la Suruceni 23 de “cercuri”. Cifra nu este intamplatoare, mai ales ca tentatia de a alerga 24 de ore este mare pentru orice alergator. Am dedicat cele 23 de ore de lupta cu sinele in mijlocul naturii, fiului meu Pavel, nascut pe 23 Octombrie.
Desi mi-am dorit cu tarie sa fiu “last man standing”, se pare ca fost din nou vorba de o automultumire (cum s-a intamplat si la Romanian Backyard Ultra in luna Mai). Am incheiat Dante’s Hell Backyard Ultra 2021 pe locul 2, din 51 de participanti. Am parcurs 154,1 Km cu un total de 20 de ore, 49 de minute si 46 de secunde petrecute efectiv pe traseu.
Mental am stat foarte bine. Altfel nu puteam indura cei peste 4140m diferenta de nivel si traseul foarte dificil pe alocuri. Si anume: doua urcari foarte lungi, o coborare extrem de abrupta, o serpuire pe poteca de padure foarte ingusta, dar si incredibil de frumoasa. A contat enorm motivatia cu care am venit de acasa, dar am gasit si la fata locului surse de energizare sufleteasca. Una dintre acestea ar fi alergarea printre parcelele cu vita de vie. Te simteai cumva ca in ograda bunicilor. Pe de alta parte, iesind din padure, descopereai o privesliste absolut fabuloasa in zona Manastitii Suruceni.
Desi am facut unele greseli, in special in ce priveste alimentatia si apa, cred ca am ajuns mai departe decat ar fi sugerat starea mea fizica. Ultimele trei ture le-am terminat in cca 59 de minute. Nici celelalte runde nu le-am incheiat prea rapid. Cel mai iute m-am miscat in “cercul” cu numarul 3 (49 de minute si 10 secunde). Foarte multe ture le-am alergat in jurul a 55 de minute (ceea ce pentru multi insemna deja “Game Over”).
O tura cu adevarata speciala si bulversanta pentru mine a avut loc in a 20-a ora de concurs. In pauza dinaintea acestui cerc planuiam sa ma odihnesc. Am ales in schimb o mica sedinta de masaj. Aveam un muschi blocat la piciorul stang. Acesta ma chinuise pe parcursul mai multor ture. Prin maiestria maseurului durerea a disparut. Dar pretul platit a fost lipsa hidratarii. Cel mai grav a fost ca am uitat apa si telefonul. Fizic am suferit mult din cauza deshidratarii in acea tura, iar psihic si mai mult. Neavand ceas la mine imi era teama ca nu ma incadrez in limita de o ora. Pe ultimii 2 kilometrii am dat tot ce am putut. Am terminat acea tura in 57:01. Iar in urmatoarele ore am resimtit acest efort sub forma unei ameteli.
Desi traseul a inclus si o bucata de asfalt (1Km), aceasta portiune a insemnat o incercare fizica si mentala la fiecare tura. Am alergat cu incaltari de trail. Si bine am facut in general, intrucat picioarele au rezistat incredibil de bine. Numai ca pe asfalt tropaiam efectiv si imi doream sa se termine cat mai epede acea portiune. Era vorba de o coborare serioasa. Initial am profitat de ea pentru a recupera timp, insa pe finalul concursului alegarea era extrem de lenta, ceea ce ma descumpanea putin.
TherePreocupat tura de tura cu “chinul” meu (provocat in egala masura de traseul si de erorile mele), aproape ca nu observam cum sirul de alergatori se subtia. Dupa 12 ore toti cei ramasi pareau incredibil de puternici. La startul turei ei zburau efectiv, eu mai mult mai taram. Nu pentru ca nu mai puteam, ci pentru ca incercam sa fac acele mici “treburi” pe care nu reuseam sa le rezolv in pauza dintre “cercuri”. Exista si un filmulet concludent in aceasta privinta (minutul 2:10).
In concursul de la Suruceni am reusit pentru a doua oara un rol de assist intr-un concurs de backyard ultra (din trei competitii), ceea ce inseamna foarte mult pentru mine. M-am oprit voit, dar consider ca nu am aflat inca cate cercuri are infernul meu. De data aceasta nu am reusit sa-l duc pe invingator prea departe (doar 2 ture), dar nici nu cred acesta era un scop in sine. Recordul de cursa a fost oricum depasit cu 6 ore. Ma bucur ca am contribuit totusi ca Dante’s Hell Backyard Ultra sa ajunga la o cifra frumoasa (24 de ore). Consider ca este un rezultat extrem de bun pentru un asemenea traseu. Competitia nu poarta intamplator acest nume.
Finalul competitiei a fost ca o izbavire pentru mine. Dar una sufleteasca, si nu fizica. Insasi revenirea la lumina zilei (pe parcursul “cercului” cu numarul 23) a venit ca un fel de revelatie pentru mine. Pe timpul noptii concentrarea asupra traseului si asupra nevoilor¬† inerente intr-o asemenea cursa nu mi-a lasat ragaz pentru multe ganduri. In zorii zilei, avand din nou toata privelistea in fata ochilor, am inteles prin ce trecusem in timpul noptii. Chiar m-am speriat putin si m-am minunat cum de am putut depasi provocarile traseului. Spre finalul concursului, dar si dupa, chiar am avut senzatia ca in urma celor patimite trupeste si sufleteste m-am eliberat de ceea ce nu-mi facea bine.
Multumesc lui Costel pentru tot suportul, alergatorilor cunoscuti pe traseu pentru gandurile bune, organizatorilor (Sergiu Ipatii si Serghei Dzero) pentru grija oferita si in special familiei pentru ca mi-au inteles nebunia si de aceasta data!
Visul de a deveni “last man standing” continua!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *