Alergam din pasiune sau din alte motive . Pasiunea pentru alergare nu este motivatie. E ceea ce ne da energia de a alerga. Pasiunea nu dispare niciodata. Dar alergarea efectiva are nevoie de o motivatie.  Iar motivatia trebuie intretinuta permanent.

Pentru mine, cea mai buna motivatie pentru antrenament (sau simpla alergare) este tentatia competitiei, participarea la evenimente competitive sau la challenge-uri personale sau de grup. Indiferent ca ma pregatesc pentru a duce o cursa la final, pentru obtinerea unui anumit timp sau pentru clasari bune, aceste obiective ma fac sa-mi programez antrenamentele si sa nu renunt la ele (decat in situatii speciale). Este posibil sa-mi pierd interesul daca nu exista si diversitate. Incerc sa variez antrenamentul (nu spun ca si reusesc intotdeauna) si in functie de tipul de competitie: distante lungi sau scurte, alergare montana, de pista sau de sosea.

Si competitia (cu sine sau cu ceilalti) poate deveni neinteresanta la un moment dat.  Asa ca imi propun anumite provocari (proiecte sau serii, asa cum imi place sa le denumesc) pe termen lung sau termen scurt: 100 de maratoane, alergarea unui maraton sub 3h, alergarea unui UltrMaraton de 100KM. Cand voi ajunge sa ating astfel de tinte, maresc provocarile. Pasii sunt marunti. Nu-mi stabilesc niste obiective maxime de la inceput. Daca realizez ca nu ma pot apropia macar de ele, e posibil sa-mi pierd motivatia.

Unele provocari le constientizez si le transform in obiective chiar dupa momentul inceperii lor. Ma adaptez si chiar improvizez. Daca pentru unii programarea a 2 maratoane intr-un week-end ridica problema “pe care sa-l aleaga”, pentru mine provocarea a fost si continua sa fie “sa alerg cele 2 maratoane”. Si nu doar sa le termin, ci s a le alerg la un nivel ridicat si fara consecinte nefaste.

Provocari sunt la tot pasul. Trebuie doar sa le “vedem”: primul cros, prima cursa de 10 KM, primul semimaraton, primul maraton, primul Ultra, primul duatlon, primul triatlon, prima participare intr-o stafeta, primul concurs pe echipe, primul concurs montan, primul concurs in afara tarii etc. Pentru cei inzestrati cu calitati sau cu multa vointa, urmeaza tentatiile: primul podium, primul concurs castigat.

Pentru multi alergatori amatori un obiectiv interesant este sa ajunga la nivelul unui coleg cu rezultate mai bune. Evident, acest obiectiv se poate realiza daca alergatorii se afla deja intr-un progres in ceea ce priveste ritmul alergarii si timpii obtinuti.

Neatingerea unui obiectiv la momentul propus inseamna ca am nevoie de un antrenament si mai bun sau de schimbari in stilul de antrenament. Chiar si pauzele luate la momente potrivite ma ajuta sa-mi mentin interesul. Mai simplu, ce-i prea mult strica!

Un alt aspect de luat in seama este restabilirea obiectivului. Aceasta se intampla mai ales in timpul unei curse. Conditiile meteo sau starea fizica pot afecta posibilitatea de a obtine timpul propus. Cand realizez ca nu ma voi incadra in timpul preconizat (sa zicem 3h10min. la maraton), imi stabilesc o noua limita (3h20min.).

Este vital ca provocarile si obiectivele sa fie adaptate la nivelul si posibilitatile de care dispunem. Pana la urma orice provocare este o “joaca serioasa”. Cand nu avem provocari, vom reveni la simpla alergare de placere si pentru sanatate. Important e sa iesim din casa echipati si sa alergam.