Daca in primavara lui 2012 semnalasem scaderea numarului de crosuri din prima parte a anului, in 2013 bucurestenii au avut ce alerga, in unele cazuri chiar 3 crosuri pe week-end. In al 2-lea weekend din Iunie am ratat  Crosul Padurii si Crosul Generatiilor (la care nu reusesc sa ajung deloc de 3 ani), insa am ajuns la Crosul Click Sanatate, dupa ce cu doar 1 zi inainte participasem la Semimaratonul Virslilor (Hunedoara-Deva), iar in seara precedenta lasasem echipament de alergare pentru cel de nuntas (la Cugir). Asadar, un fel de ultramaraton.

Cei de la Click nu au invatat prea multe din editiile anterioare si au decis sa streseze din nou partipantii cu cupoanele din reviste. Deh, vrei sa castigi la Tombola, pune manea, cumpara revista si completeaza! Tricoul nu a mai fost alb, dar ce folos (pentru noi, alergatorii), daca facem reclama la revista, si nu la crosul in sine. Inca o gafa mare, repetata (pentru a 3-a oara): Startul s-a dat fara numaratoare si fara a se anunta intr-un fel, in afara de sunetul pistolului. In schimb, duduia de la microfon enumera sponsorii de zori. Macar sa le dea numere de ordine si sa-i citeasca descrescator, sa ne dam si noi seama can sa plecam in cursa.

Nu are rost sa mai spun ca nu am luat startul cu toata lumea. De data asta nici nu n-am incercat. Au ratat startul chiar si cei aflati la Linia de Start, daramite eu. In plus, chiar daca eu uitasem de efortul din ziua precedenta, organismul meu stia mult mai bine care-i sunt resursele. La Final (bonul de Finish nu merita mentionat, iar timpul nu l-am tinut) am fost rasfatati cu produse de la sponsori (Bo’da Proste!) si am profitat de vremea si voia buna pentru a petrece cca 1 ora alaturi de prieteni alergatori.