Finalul cursei a insemnat o mare bucurie datorita rezultatului, locul 3 obtinut pe ultimele ture. Dupa cursa am simtit o eliberare sufleteasca si fizica, dupa tensiunea acumulata inaintea competitiei. Am dus si inainte de concurs, dar si in timpul celor 100 km o lupta interioara intre resursele de energie si forta sufleteasca. Am incercat sa functionez pe toate planurile la maxim: fizic, emotional, sufletesc si mental, pentru a suplini pregatirea insuficienta. Fizic am suferit, dar am simtit per total o liniste cum nu mai simtitsem de multe luni de zile.
Eu ma antrenez de regula tot in competitii. Acestea lipsind, m-am pregatit mai mult sufleteste. Am incercat sa adun kilometri cat mai multi, dar multe antrenamente nu au fost de calitate. Nu am avut linistea pe care o regasesc de regula intr-o competitie.
In cursa am incercat in primul rand sa nu repet greselile facute la alte ultramaratoane. Am reusit astfel sa pastrez energie pana la final si sa nu am probleme cu stomacul. Dar ca intotdeauna nu am scapat de obiceiul letal de a face multe pauze.
Spre suprinderea mea nu am mai schimbat planul si abordarea cursei de la o ora la alta, dupa cum batea vantul. Chiar am avut la final satisfactia de a culege roadele concentrarii si rabdarii mele. In acest sens m-a motivat focusul si determinarea multora dintre concurentii pe care ii urmaream cu atentie pe traseu.
Intotdeauna m-am bazat mai mult pe psihic decat pe fizic. Si de data aceasta puterea psihica m-a ajutat sa rezist si fizic pana la final si chiar sa gasesc energia necesara de obtine clasarea pe podium (Locul 3) atunci cand aceasta parea imposibila. Traseul circular, fara linii drepte m-a tinut atent si concentrat toata cursa. Mi-am fixat si cateva repere fizice care imi ofereau siguranta. Insa energia adevarata am primit-o de la cativa oameni pe care i-am simtit foarte conectati la cursa mea, in special de la echipa de voluntari TTR, dar si de la alergatorii din comunitatea Time Trial Running, care nu au avut acces in incinta, dar au fost foarte aproape de traseu.
Am primit sustinere din toate directiile. Simpla prezenta a antrenorului, a colegilor de club si a colegilor mei de la TTR a contat enorm. Am primit ajutor in momentele cheie, avand grija sa anunt din vreme. Opririle fortate nu-mi fac bine niciodata. Si pentru ca ador pauzele, m-am gospodarit si singur in multe momente.
M-am bazat pana la obsesie doar pe ceea ce simt si ceea ce-mi doresc eu, aproape intotdeauna. De data aceasta am mers pe ideea de echipa, inclusiv participarea la proba de 100Km nu a fost decizia mea. Antrenorul a stiut cum sa ma motiveze si am avut de castigat cu totii.
Cred ca am reusit sa obtin aproape maximul din ce era in stare organismul meu. Vesnica mea greseala este numarul mare de pauze, dar este vorba mai mult de o nevoie datorata lipsei de pregatire fizica. Este pana la urma ca o poarta de salvare pentru mine. In rest, mi-as fi dorit sa pot alerga mai mult pe trasa ideala a buclei de concurs.
Indiferent de volumul de antrenament este vitala energia sufleteasca si linistea cu care se pleaca la fiecare alergare de pregatire, astfel incat acel timp si acei kilometri sa fie de calitate. Ideal ar fi ca pregatirea pentru un concurs sa includa si alte competitii ultra, dar mai scurte. De acum inainte acest lucru se pare ca va fi tot mai posibil.
Pe langa activitatile de recuperare fizica ar fi minunat ca alergatorii sa aiba parte de energie pozitiva din partea celor din jur si dupa cursa. Daca au alergat la o cursa mai scurta, ajuta mult si lor si concurentilor aflati inca in competitie, sa ma ramana in zona de concurs.
Participarea la un campionat national presupune o testare medicala adecvata. La modul general este important sa testam si sa verificam in primul rand ceea ce ne da batai de cap sau stim ca ne-a facut sa suferim in trecut. Nu am vrea sa alergam un ultramaraton inca de la inceput cu o durere sau problema fizica, atat timp cat acesata poate fi eliminata inainte de cursa. Acest fapt ne-ar afecta foarte mult si mentalul.
Ma antrenez mai putin decat permite legea, ca sa zica asa. Mai in gluma mai inserios daca s-ar crea un campionat al celor neantrenati si s-ar masura performanta dupa gradul de indarjire, spirit de lupta si suflet depus mi-ar fi greu sa pierd. Asta pentru ca am senzatia ca toti ceilalti se antreneaza mult mai mult decat mine. Cred ca reusesc sa pastrez un echlibru intre familie si alergare. Faptul ca pot participa la competitii pentru mine inseamna sustinere.
Simt ca ma aflu vrejele ultramaratonului in aceasta perioada. Nu este vorba doar de pasiune pentru alergare, maraton si ultramaraton. Lipsa competitiilor din ultima vreme mi-a creat senzatia ca am uitat mult din ceea ce invatasem despre alergare. Timp de 10 ani sau chiar 20 de ani. Imi doresc sa retraiesc, sa reinvat si sa experimentez din nou alergarea atat fizic, cat si spiritual.