Cand duci un maraton pana la capat (si le-am dus pe toate cele 69 de pana acum) esti invingator. Ce se intampla intre Start si Finish poate fi descris in multe feluri pentru ca se traieste si se simte intens si divers. La primele 4 editii ale competitiei de la Cheia am suferit pe parcurs, dar am ajuns la final bucuros. Simteam totusi ca ma urmareste un ghinion (la care au contribuit si multe greseli ale mele: alimentatie gresita, lipsa odihnei etc).
Editia a V-a a avut un nou suflu, o noua imagine, alta stare de spirit si o alta organizare. Simteam ca si cursa mea va fi diferita. Initial eram gata sa revin la proba de ultramaraton. O invitatie de a forma echipa (alaturi de Nicolae Gheorghe, Cristian Brandinburg si Hiroko Ogawa) m-a convins sa ma mut la maraton. Era asadar timpul pentru mai multe revanse, inclusiv la echipe (in 2013 am avut cel mai bun timp pe echipe, insa nu am fost inclusi in clasament).
Gazduiti ca si in ultimii 3 ani de Pensiunea Nicos, aproape de miezul noptii am prestat carbo-loading cu bere si paste (de tuica nu spun nimic). Alaturi de determinarea personala, in capul si inima mea s-a instalat si spiritul de echipa (la crearea caruia meritul cel mare l-a avut Nicolae Gheorghe). Echipa s-a numit “Licuricii Supersonici TTR“.
Ca in fiecare an, Start-ul a avut parte de soare. Iar pana la final vremea a fost perfecta. Desi trag la pozitii fruntase mai mereu, nu ma simt bine in prima linie la Start. Si de dataasta mm ramas putin mai in spate. Meseriasii au plecat ca din pusca. Eu usurel, dar nici prea incet. Era linistor sa recunosc traseul. Dupa numai 4Km (separarea semaratonului de maraton), nu mai vedeam pe nimeni in fata. Ma aflam insa intr-un grup urmaritori (cum se spune la ciclism). Cu ei aveam sa duc o buna parte din cursa si lor le datorez ritmul sustinut si chiar faptul ca am ramas pe traseul bun (Adelin Udeanu si Radu Zegrea). In plus am realizat (abia la 5-a participare) cat de placuta si frumoasa e alergarea pe traseul CIUCAS X 3. Simteam bucuria alergarii in natura. La fel si Adelin, poate chiar mai mult ca mine, fiind la prima participare.
Alergam cu rezerva de energie. Chiar daca incercam, nu reuseam sa turez la maxim. “Ceva” ma tinea in frau. Nu era ceva rau. Astfel am reusit sa alerg peste 75% din traseu. Alergarea a devenit cu adevarat spectaculoasa in canion. Sa alergi pe nisip la munte, e intr-adevar o mica placere a vietii. Pentru mine cel putin. Cu mici ezitari am tinut traseul si ne indreptam catre Cabana Ciucas. Pana acolo insa, aveam sa trec printr-o zona speciala. O culme cu brazi unde in fiecare an intalnesc “caprioarele” sprintene de la semimaraton. Eu le incurajez, ele zambesc. Toata lumea-i multumita.
PC-ul de la Cabana se vede de departe. Nu zabovim mult acolo. Uit sa-mi iau apa si ma apuca groaza. M-a salvat Adelin. Frumoasa-i urcarea catre varf, se lasa si racoarea, dar din spate vine vijelios un alergator pe care nu-l stiu. Ma prinde inainte de Vf. Ciucas (unde-i multa lume), insa il depasesc imediat pe coborare. Numai ca-i una dintre cele mai neprietenoase coborari de la cursele pe care le stiu. Eu si Adelin ne relaxam, in timp ce “vijeliosul” preia iniativa. Tin aproape de el. Mai iau o gura de apa de la Adelin si ajung intr-o zona in care chiar se poate alerga, inainte de revenirea la PC-ul de la Cabana Ciucas. Mare bucurie sa-i vad acolo pe bunii prieteni Alex Axon, Edi si Radu Sandulescu. Ce-i drept ii credeam deja spre varf la momentul acela. Invatand din greseli, m-am alimentat rapid si am “zburat”.
O noua zona de coborare urata (imediat dupa Cabana). O adevarata tortura pentru picioare. Scap cu bine si intru in padure. “Vijeliosul” depasit la cabana e aproape. Insa in fata vad pentru prima data o posibila tinta, un alergator pe care il recunosc de la Mures Olt Marathon (Locul III acolo). Dupa Muntele Rosu incepe cea mai buna bucata pentru mine (alergare lejera, la vale). 2Km de “zbor”. Eram deja in Top 10. Fac depasirea si ma departez de “strain”. Intalnesc multi alergatori de la Semi. Ajuns la drumul forestier (ultimii 3Km) ii salut pe Gica Blajiu (terminase maratonul) si pe Adrian Fako (se bucura de cursa).
Traversez soseaua in viteza, ca-n filme, si ma uit la ceas. Stau foarte bine, dar e musai sa termin in forta. Muzica si multa lume la finish. Asa da atmosfera! Am terminat al 4-lea maraton al meu la Ciucas (in 2012 am participat la Ultra) in 4h24 (cu 27 min. mai bine decat in 2013). Locul 9 la Open si 3 la categorie (repetand isprava din anul precedent).
In sfarsit un maraton fara probleme. O cursa nebuna, daca stau sa ma gandesc la timp si la diferenta relativ mica fata de castigator (3h42 – Viorel Palici). Am ramas 3 ore in zona Finish-ului, inconjurat de oameni dragi. Ma simteam ca in zi de Sarbatoare.
Premierea a fost inedita. In aer liber, la lumina frontalelor. Din nou pe Podium cu tricoul “Z”, de data aceasta de 2 ori (individual – categorie de varsta – si echipe). Prietenii de la Zitec au fost din nou alaturi de mine, fizic.
Tactica de a ma antrena chiar la competitii a dat roade. Dupa 5 maratoane in August am avut 3 saptamani mai lejere si am prins varf de forma la Ciucas. Tinta mea e sa nu ratez primele 10 editii ale competitiei de la Ciucas. Sunt abia la jumatate. La maraton nu mai am multe sa-mi demonstrez. In 2015 posibil nu voi mai avea motive sa renunt la Ultra.
