Lucrurile pe care ti le doresti, se intampla atunci cand te astepti mai putin. Oriunde te-ar duce drumul vietii, pentru o perioada mai scurta sau mai lunga, poti lua pasiunea cu tine. E foarte posibil sa gasesti acolo oameni cu aceea pasiune. Poate nu va veti imprieteni instantaneu, dar macar nu te vei simti singur.
Ajuns in Germania (regiunea Northern Westfalia) pe 1 Octombrie, am inceput sa alerg prin oras, in padure, prin parcuri si chiar in afara orasului. Simpla intersectare (si schimbul de priviri) cu un alt alergator m-a facut sa ma simt intrat in peisaj. La competitii a fost ceva mai complicat. Alergatorii pareau foarte concentrati pe ce au de facut, inainte si in timpul cursei. Dupa alergare erau ceva mai deschisi, dar fara prea multe vorbe la ei. Nu ma simteam in plus, dar imi lipsea grupul, comunitatea, prietenii cu care sa ma bucur si mai puternic pentru ziua si alergarea respectiva. Din acest motiv si din lipsa de entuziasm pentru ceea ce fac (participarea la curse este fie “sarcina” auto-impusa, fie o activitate de week-end) eram tentat sa renunt la competiile de mica amploare (nu ma refer aici la numar de participanti, unele avand 200-250 de participanti la Start). Am decis sa mai fac o incercare. Urmatoarea pe lista era o alergare “in natura” de 10,5Km intr-o statiune aflata aproape de Bad Oeynhausen. Numele competitiei: Asentallauf.
Asa ca, pe 19 Octombrie, am plecat la drum (pe jos) catre Bad Salzuflen, la cca 15Km. Am mers, am alergat, am facut auto-stop-ul si am ajuns din timp la Start. In prima faza am fost preluat de un medic de la Clinica HDZ, abia iesit din tura si grabindu-se catre Dortmund unde urma sa-si sutina echipa favorita (Borussia). Am mers si am alergat pana am fost preluat de un domn destul de tacut. Dupa ce a ocolit putin si s-a oprit la un BierGarten pentru 1 minut, m-a dus direct la Stadion. Danke!
La Stadionul din Lohfeld (un cartier, cred) deja recunoasteam stilul cu care ma obisnuisem: alergatori imbracati in tricourile clubului de care apartineau (si mai toti apartin de 1 club local, chiar daca sunt amatori), taxa de 4 Euro, gospodinele care se pregateau sa vanda sand-wich-uri si placinte si, cei mai importanti, carnatii.
Mi-a atras atentia (si nu ma saturam privind) pista de atletism (tartan, spre deosebire de zgura obisnuita). Din mers m-a salutat un localnic, Benjamin. M-am echipat si am inceput sa ma plimb stanga-dreapta imbracat in tricoul tricolor. Cateva poze “de incalzire” si sunt gata de cursa, alaturi de cca 50-60 de alergatori. Chiar inainte de Start aflu ca vor fi mai multe urcari si coborari. Mai stiam ca se va alerga pe poteci. Dar cam atat.
Am inceput Asentallauf-ul in forta. Dupa cateva sute de metri deja am intrat in padure. Nu vad nici banda, nici placute pe copaci. Atunci, cum recunosc traseul? Cand ma uit mai bine vad ditamai sageata (lunga de 3m) trasata cu var pe mijlocul potecii. Asa ca am dat inainte cu incredere. Parea ca, fara mare efort, pot sta intre primii. Pentru cca 1Km m-am aflat intr-un grup compact (4-5) in spatele liderului. 2 dintre ei “camarazi” dau semne de accelerare asa ca raman la ritmul meu si incerc o strategie. Asa cum speram, la coborari ma descurcam mai bine ca ceilalti.
Locul 2 s-a distantat, asa ca ramanea sa ma concentrez pentru a prinde Podiumul. Cam asta im propusesem. Pentru palmares, caci premii nu aveau in program. La jumatatea cursei eram deja vlaguit de urcari (resimteam si numarul mare de Km alergati in ultimele 2 saptamani – 20Km chiar in ziua precedenta). Pentru urmatoarele sute am avut impresia ca merg. Era buna si “o pauza”. Locul 3 nu era departe. Mi-am reincarcat bateriile, probabil de la soarele cu care ne mai intalneam cand mai ieseam din padure. Traseul parea foarte interesant, dar solicitant. In 2-a parte a cursei am abordat urcarile cu mai mult avant (si incredere). M-am apropiat de “tinta” mea si la prima coborare l-a depasit. In continuare: urcare-coborare-urcare-coborare si rareori putin plat. Nu cunosteam traseul, dar stiam ca nemtii respecta distanta stabilita. Cand aveam cca 30 minute pe ceas, stiam ca nu alergasem mai mult de 7Km si mai ramaneu 3,5 Km. Un voluntar l-a informat gresit pe coleg ca ar mai vreo 2Km. Iesit din padure m-am zbenguit pe niste stradute in coborare si cand credeam ca intru in stadion, traseul vireaza brusc pe camp (Asta-i buna!). Inca 2 viraje si “sar parleazul” direct in arena.
Finish-ul a fost o placere: cca 250 de alergare pe pista de atletism (pe care o admirasem la inceput), omul cu microfunul imi rosteste numele (Vlorin Zimion) si incearca sa desluseasca ce scrisesem eu in dreptul clubului reprezentat: TIME TRIAL RUNNING. Datele cde la final: 10,5km in 42,51 min. Locul 3.Dupa cursa: ceai (apa lipsea), bere si carnati (pe cheltuiala propie), poze, soare, zambete, diploma si mult doritul Podium. Dar cel important “castig” a fost sentimentul ca nu mai sunt in afara peisajului. Pot spune ca mi-am facut prieteni noi. Am discutat pe indelete cu ei, m-au incurajat si e musai sa tinem legatura.
Benjamin a fost in Romania si i-a placut la nebunie Cluj-ul si zona Sibiu-ului. Ar vrea sa revina. Alearga doar curse scurte (max. 10Km). Am stabilit sa facem un antrenament impreuna cat mai sunt in zona. Christian e la inceputuri si se bucura de alergare; initial a crezut ca sunt de la vreun ziar, eu vrand doar sa-mi faca poza cu camera mea. Prietenii lui m-au ajutat cu poze si cu bagajul. Sebastian este “adversarul” de temut cu care m-am luptat pentru locul 3. Nici el nu stia traseul. Am alergat bine amandoi (timpul lui: 43,07 min), sub timpul castgatorului din 2012 (43,13 min.). Am urcat amandoi pe Podium si am stabilit sa mergem impreuna la urmatoarea cursa, in orasul natal al tatalui sau: Petershagen. L-as mai mentiona pe Cord, organizatorul si omul cu microfonul. A apreciat prezenta Romaniei la mica lor competitiei.
A fost o cursa speciala intrucat am alergat “cu si pentru” Inima Copiilor. M-au incurajat dinainte sa ajung in Germania si l-a randul meu vreau sa fac cunoiscut demersul lor extraordinar pentru ajutatea copiilor cu probleme cardiace. Multumesc si Succes!
Experienta de la Bad Salzuflen a fost una complexa si coplesitoare. O alergare excelenta in natura (inclusiv pe camp), un traseu rapid (dar si ciudat pe locuri), alergatori pasionati, o clasare in primii 3, prieteni noi.