In toamna anului trecut am profitat de cele 7 saptamani in care -am aflat in Germania, in regiunea Westfalia de Nord. Am alergat atunci 6 curse, inclusiv un maraton. Am fost abonat la locul 4 atunci, am prins si Podium-ul la Open, dar fara glorie. Nemtii nu acorda intotdeauna importanta Premierii.
M-am intors in Aprilie 2014 sa-mi iau revansa. Aveam mai multe posibilitati, dar am ales 1 singura competitie: Editia a 15-a a SPARKASSEN BUCKE BERGLAUF (13 Aprilie) din zona orasului Stadthagen. Am participat laproba de Semimaraton. Mai exact cca 20Km de alergare prin padure, dar nu pe poteci, ci pe drumuri lungi si late, cu pamant sau pietris. Asadar un traseu nu foarte spectaculos, dar extrem de rapid, cu o diferenta de nivel semnificatica: 400m D+.
Nu stiu cum am reusit, dar m-am conectat destul de bine la cursa, am fost “in priza” de la inceput pana la final. Intentionat am plecat din coada plutonului (nu foarte numeros – 65 de participanti la semimaraton), torusi in numai cateva sute de metri eram deja in frunte. Liderul cursei s-a departat din start, avand 50m distanta de urmatorul inca de la iesirea din stadion. L-am mai zarit de 2-3 ori si dus a fost. Al 2-lea era un foarte bun alergator masters (Harald Brunsfeld, 44 ani), care ma haituise serios la o cursa de 10Km din Octombrie 2013, in aceeasi zona, dar fusese atunci doar “lupta” pentru locurile 4-5.
Am trecut de el fara sa fortez si credeam ca ma pot departa la fel de simplu. N-a fost insa asa. A ramas permanent la 100m in spatele meu. S-a apropiat la cativa metri in spatele meu, de 2 de ori, intrucat m-am oprit: sa renunt la foita de vant si sa-mi recuperez telefonul scapat pe jos (in lipsa ceasului, am folosit telefonul pe post de cronometru).
Antrenamentele din ultima saptamana (tot in Germania) se cunosteau. Eram in cea mai buna forma posibila pentru un semi in acest inceput de sezon. Nu aveam de gand sa scap aceasta sansa. Pe anumite portiuni eram uimit si eu de ritmul impus. Dar prietenul neamt era acolo in spatele meu. Il si auzeam uneori. Si inca aveam resurse. Stiam ca incearca sa ma ajunga, iar asta l-a costat energie. Aproape orice traseu de cross-country sau trail running are la final si o mica bucata de asfalt. Am profitat si de aceasta bucata, iar urmaritorul a renuntat. Culmea, mi-am pierdut energia exact pe tura finala de stadion. Am simtit totusi bucuria unui LOC II la Finish, cu timpul de 01:27:10.
Asadar mi-am luat revansa, le-am luat cupa nemtilor si mi-am potolit pofta de competitii nemtesti dintr-o singura incercare. La final eu si Harald eram deja prieteni, el fiind cel care m-a si lasat la gara. O experienta deosebita, un eveniment frumos organizat si un mic cadou pe care mi l-am oferit de Florii.
FROHE OSTERN!