Pe vremea cand maratonul inca imi inspira teama (din lipsa de informatii si pregatire, evident), eu ma gandeam deja la o alergare de 100Km. Nu stiam macar ca o cursa de alergare pe o astfel de distanta este denumita “ultramaraton”. Stiam doar ca undeva in Ardeal, la Cluj daca nu ma insel, pe data de 1 Decembrie (ziua mea de nastere se desfasura o cursa de 100Km).
Au trecut acele vreme si gandurile acelea s-au cam risipit pana sa ajung sa alerg primul maraton pe sosea. Culmea, primul maraton pe sosea fost chiar la Cluj in 2011. Intre timp am ajuns sa alerg chiar de ziua mea, la Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc. Si nu o data, ci de 4 ori consecutiv (2011-2014).
O data cu primul maraton a renascut in mine visul de a alerga 100Km pe sosea. E drept, am participat deja la 2 competitii montane pe distanta in jurul a 100Km, in anul 2013). Insa pentru mine alergarea e alergare, nu mers, catarat etc.
Tot dupa 2011 mi-am mai pus un gand: sa alerg 100km dupa nasterea primului nostru copil. Pavel s-a nascut in Octombrie 2013, iar acea promisiune trebuia respectata, chiar daca nu imediat.
Lucrurile s-a asezat in asa fel, ca in penultima zi a primaverii lui 2015 ma aflam la Start-ul evenimentului “100 for Children“, o alergare de 100Km de la Bucuresti (Otopeni) pana la Valea Plopului, o actiune caritabila in beneficiul copiilor (si a mamelor) gazduiti si ingrijiti de asociatia Pro Vita.
Pe 30 Mai 2015 am alergat prima mea cursa de 100Km, primul ultramaraton 100K pe sosea. 100 Km deicati fiului meu Pavel, o alergare de 100Km inceputa cu forta picioarelor si incheiata cu puterea din suflet. Un vis implinit.
Un lucru extrem de important, mai ales pentru o prima experienta de 100Km: alergarea nu a fost competitiva. Marii campioni spun ca nu rezultatul e important, ci “calatoria”. Intr-adevar “calatoria” de 100Km in alergare este un sir lung de trairi si intamplari. Cand atingi pentru prima data o astfel de distanta, lupta este numai si numai cu tine.
Numai ca finalul celor 100Km a fost mai emotionant si mai frumos decat ma asteptam: in aplauzele si uralele a cca 50 de copii (alaturi de sustinatori, voluntari etc). Pentru ei si pentru asa atmosfera ar merita facut in alergare si drumul de intoarcere.
Ultramaratonul meu de 100Km a venit dupa doar 1 ora de somn si a fost continuat cu o nunta la Bucuresti (nunta prietenilor alergatori si nu numai, Dana si Cristi), pana la 5 dimineata.
Am alergat cca 45Km alaturi de Didina, iar pe parcurs am stat la povesti si chiar la o bere cu alti alergatori. la Km 30 si 60 am avut parte de 2 mese bogate, asa cum imi place mie: la portbagaj. Pe la Km 40 am cerut de o batranica coliva, in conditiile in care acasa coliva aproape se strica (atunci cand o primesc). Am luat coliva direct cu mana.
Primii 60Km nu i-am simtit in mod deosebit. Urmatorii 25 au fost in mare parte pe cont propriu, interval in care am interactionat cu localnicii. Pe la Magurele vad 2 mese cu cireze de vanzare, insa curajul imi disparuse. Daca nu mi se oferea, aveam sa raman cu pofta in gat. Dar, surpriza…vanzatoarea m-a poftit sa servesc cirese. I-am facut si vanzare, cu ajutorul unei sustinatoare. Nu aveam bani la mine.
La Km85 (la Valenii de Munte) povestea nu mai semana cu nimic. Aveam deja 2 maratoane alergare si urmau inca 15Km, in urcare. Am parcurs acei 15Km in 2h30. Am facut multe pauze, poate din km in km. Dac vedeam o masina oprita ma opream si eu. Nu pentru setea de apa, ci cu sete de incurajare si de sustinere morala. Pasii erau tot mai mici. Surpriza mare a fost sa constat ca alerg mai repede la “deal”.
Traseul si peisajul pe ultimii km m-au facut sa uit de durere si oboseala. Aerul proaspat si atmosfera inserarii pregateau Finish-ul minunat.
Am alergat de dimineata, pana seara! Am incheiat cei 100Km dupa cca 12h30. Dupa Finish a urmat o masa din partea organizatorilor si drumul catre Bucuresti, asigurat de neobositul Daniel Mereuta!
Multumesc Daniel pentru tot! Multumesc Oanei si lui Gabi Solomon si tuturor alergatorilor, voluntarilor si sustinatorilor!
